Adresa:
Mun. Bacău, str. Ştefan cel Mare nr.4,
cam. 6-8 Jud. Bacău Telefon/fax 0234515839,

Persoană de contact:
Radu Cristian GHEDEON, şef serviciu

Program de lucru: Luni - Vineri 8 - 16

Tuesday, August 18, 2009

Bilanţ de activitate 2008

2 martie 2009


COMUNICAT DE PRESĂ

Infractori menţinuţi în libertate cu ajutorul Serviciului de Probaţiune

Peste 120 de persoane condamnate se află în prezent în supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău. Potrivit Codului Penal în vigoare, în cazul unor condamnări la pedeapsa închisorii de cel mult 4 ani, pentru infracţiunile cu grad mic de periculozitate, infractorilor care nu prezintă un risc major de recidivă şi pentru siguranţa publică li se poate suspenda pedeapsa şi încredinţa supravegherea lor în sarcina serviciului de probaţiune.
Destul de recente şi puţin cunoscute, aceste servicii contribuie prin programele desfăşurate la diminuarea ratei de recidivă şi implicit la scăderea numărului de persoane deţinute. Condamnatul nu mai este astfel separat de familia şi de comunitatea faţă de care are responsabilităţi şi care îl poate ajuta să îşi dezvolte un mod de viaţă pro-social. În schimb aceste persoane sunt obligate să respecte măsurile şi obligaţiile fixate prin sentinţa penală, mulţi dintre aceştia fiind incluşi în programe specifice sau beneficiind de asistenţă şi consiliere la cerere.
Potrivit bilanţului pe anul 2008 al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, la începutul anului trecut acesta avea sub supraveghere 96 persoane, cărora li s-au adăugat alţi 42 de majori; 28 persoane au ieşit din evidenţa serviciului, iar pentru 16 condamnaţi s-au făcut sesizări către biroul de executări penale cu privire la neîndeplinirea măsurilor şi obligaţiilor impuse. Se remarcă trendul ascendent în activitatea de supraveghere în decursul anilor 2001 -2008, instanţele arătându-se din ce în ce mai deschise faţă de capacitatea instituţiei probaţiunii de a ajuta la reabilitarea şi reintegrarea comunitară a condamnaţilor.
Pentru a facilita individualizarea pedepselor, serviciile de probaţiune au întocmit în anul precedent la solicitarea parchetelor şi instanţelor de judecată 296 referate de evaluare pentru inculpaţi, oferind astfel o perspectivă mai amplă a situaţiei persoanei – date despre trecutul infracţional, familia şi relaţiile cu apropiaţii, imaginea în comunitate, situaţia şcolară şi profesională, analiza infracţiunii, factorii care pot facilita sau împiedica săvârşirea unor alte fapte penale, modul în care acesta se poate reintegra.
Cei 7 consilieri ai Serviciul de Probaţiune îşi desfăşoară activitatea în fosta clădire a Curţii de Apel Bacău (sediul secundar al Tribunalului Bacău), urmând ca în curând să se deschidă şi un birou în cadrul Judecătoriei Oneşti.

No comments:

Post a Comment

Followers